Despre carte: an / Georges Bernanos Dialoguri ale Carmeliților. Traducere de JULIA GINZBURG „Dialogurile carmeliților” (1948) au fost scrise de remarcabilul scriitor catolic francez Georges Bernanos (1888-1948) cu câteva luni înainte de moartea sa. Singura piesă a romancierului a devenit nu numai cronologic ultima sa operă, ci și un testament spiritual, încorporând rezultatele multor reflecții care i-au durat întreaga viață. Între timp, această lucrare a început ca o lucrare obișnuită comandată a unui scriitor profesionist. În 1947, preotul Părintele Brückberger a realizat un scenariu de film bazat pe nuvela scriitoarei germane Gertrude von Lefort „Ultimul de pe eșafod” și i-a cerut lui Bernanos să scrie dialog pentru viitorul film; sursa literară era bine cunoscută lui Bernanos de multă vreme, iar el a acceptat oferta Intriga nuvelei de Gertrude von Lefort, scrisă în 1931, a fost un adevărat eveniment istoric. La 17 iulie 1794, cu zece zile înainte de încheierea Terorii Iacobine, șaisprezece călugărițe de la mănăstirea carmelită din Compiegne au fost condamnate la moarte de un tribunal revoluționar și în aceeași zi ghilotinate într-una din piețele Parisului. Una dintre ele, sora Maria a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, a scăpat accidental de arestare și a lăsat o poveste despre soarta prietenilor ei. În 1906, Papa Pius al X-lea a beatificat șaisprezece călugărițe. Cineaștii, după ce au citit dialogurile scrise de Bernanos, au decis că nu sunt potrivite pentru cinema. Abia un an mai târziu, Albert Béguin, un cercetător al operei lui Bernanos, prietenul și admiratorul său entuziast, a descoperit acest manuscris. I-a dat un titlu, a împărțit-o în cinci picturi și a scris mai multe remarci de legătură, reluând conținutul acelor scene în care nu era intenționat dialogul. În această formă, a fost publicată „Dialogurile carmeliților”, iar curând teatrele din Franța și din străinătate au început să le pună în scenă cu mare succes. Succesul scenic însoțește piesa până astăzi.